S-a îmbogățit spunând că s-a vindecat de cancer cu ajutorul dietelor: „Totul a fost o minciună. Nu am suferit niciodată de această boală”

Publicat: 23/04/2015, 11:31

„Nimic din ce am scris nu este adevărat”, a declarat Gibson, potrivit theguardian.com. „Nu caut iertare. Am crezut de cuviință să mărturisesc. Dincolo de orice, aș vrea ca oamenii să spună: „Bine, este și ea om”.

Imperiul lui Gibson, care a inclus și o aplicație pentru telefonul mobil, denumită The Whole Pantry, precum și un site și o carte de rețete, a început să se destrame în luna martie, când s-a descoperit că femeia nu făcuse niciodată donațiile de mii de dolari cu care s-a lăudat în fața admiratorilor.

Ulterior, Gibson a spus că a fost „diagnosticată greșit” și a dat vina pe un terapeut din Germania, susținând în continuare că are cancer. Tânăra a refuzat să le prezinte jurnaliștilor dosarele medicale referitoare la „boala” sa.

Gibson a recunoscut totul într-un interviu acordat revistei Women”s Weekly. „În timpul interviului, de fiecare dată când a fost provocată să spună adevărul, Belle a plâns și s-a încurcat în cuvinte. Spune că este preocupată să evite consumul de gluten, lactate și cafea, dar nu înțelege cum se manifestă cancerul”, au precizat jurnaliștii revistei Women”s Weekly.

Mulți dintre cei care au crezut în vorbele femeii s-au declarat apoi „trădați”. Aceasta a început să șteargă treptat conturile de social media și postările de pe blog, care făceau referire la „bolile” sale. Gibson a fost criticată și pentru faptul că i-a pus în pericol pe bonavii de cancer, sugerându-le că pot scăpa de boală cu ajutorul unei simple diete.

Autoritățile din Victoria, Australia, o investighează în prezent pe Gibson, în timp ce editura Penguin a sistat publicarea cărții sale culinare, iar Apple Store a șters aplicația The Whole Pantry. Belle Gibson nu a reușit să spună exact de ce a mințit, spunând că a avut o copilărie dificilă.

Bloggerița a început să mintă că are cancer în 2009. În urma acuzațiilor din prezent, Gibson a avut curajul să se apere pe rețelele de socializare, spunând că este agresată și că a „îmbunătățit” viețile a mii de oameni. Totodată, presa a fost acuzată de amatorism, deoarece nu s-ar fi informat suficient, în momentul publicării numeroaselor articole despre activitatea „vindecătoare” a lui Gibson.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu